coperta 1000x1000“Montesambra, bărbatul vieţii mele” este cartea devenirii.  O femeie devine, cunoscând un bărbat. Bărbatului i se conturează un chip prin transpunerile femeii iubite. Deloc întâmplător, destinul le favorizează celor doi întâlnirea. Ea îl întâlneşte pe el într-o sală. Pe acel bărbat care avea să fie punctul cheie al devenirii sale. Toate trăirile protagonistei sunt legate de acest bărbat care i-a fost prieten, iubit, susţinător.

Această carte există datorită acestei întâlniri. A îmbrăţişărilor şi zâmbetelor complice ce s-au conturat pe parcurs. Montesambra e unic prin trăirile pe care le naşte, iar conturarea sa în rândurile acestei cărţi îl face nemuritor.

“Bărbatul vieţii mele este cel lângă care am trăit posibilul şi imposibilul. Cel căruia îi închin în continuare gânduri, trăiri, tristeţi şi bucurii. Cel cu care pot fi la fel de onestă precum cu mine însămi. Cel care mă va susţine, indiferent unde s-ar afla. Indiferent de ce turnură ar lua viaţa sa sau a mea. 

Am citit „Montesambra, bărbatul vieții mele” într-o după-miază. Este o carte minunată în care mă regăsesc. Nadina e un om minunat şi deosebit. Nu te opri aici de dragul nostru, a cititorilor!

Satmari Irinel

Foarte greu am citit Montesambra! Este atâta simțire care transmite atâta emoție că a trebuit să mă opresc din citit aproape după fiecare scrisoare… mi-am amintit sfatul tău… să recitim din când în când câte-un pasaj din carte…

Ţandăra Florentina

O carte în care autoarea a  expus multe sentimente frumoase, care cam dispar în lumea asta ca o pradă, vorba lui Marin Preda.

I. S.

Comandă „Montesambra, bărbatul vieții mele” acum

Comandă cartea

Citește recenzia cărții pe GoodRead.ro

Citește recenzia